Fostul ministru, Vasile Tarev, nu consideră necesar Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, în fruntea căruia a fost numită Ana Revenco. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii “Post Factum” de la postul ITV.
“Eu consider că acest centru nu era necesar. Aceste funcții și atribuții putea să le îndeplinească Serviciul de Securitate, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupție și multe alte structuri, de aceea, consider că mai mult va încurca”.
În opinia fostului ministru, numirea angajaților demiși în funcții mai importante compromit credibilitatea instituțiilor.
„Mulți oameni nu înțeleg metoda guvernării de a demite un angajat și de al reangaja în altă funcție. Când dai afară o persoană de rău, cum a fost și cazul lui Gavriliță sau Spânu, cum poți să-i eliberezi și apoi să-i numești în funcții mai mari. Dacă e bun specialist, de ce nu a făcut față în funcția anterioară? Cel mai probabil aces lucru se întâmplă din cauză că nu au specialiști în domeniu, nu vor să atragă sau nu pot, sau toate împreună, dar unele și aceleași persoane le învârtesc pe rând, iar din acest motiv nu sunt nici rezultate”.
Ieri, fostul ministru de interne Ana Revenco, a fost propusă de președinte la funcția de director al Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării
Ana Revenco a fost ministră a Afacerilor Interne în guvernele conduse de Natalia Gavriliţa și Dorin Recean – din august 2021 până în iulie 2023. A demisionat din proprie inițiativă la jumătatea lunii iulie. Demisia ei a fost asociată cu incidentul de pe aeroport din 30 iunie, când două persoane au murit în urma atacului unui recidivist din Tadjikistan.
Până în momentul publicării acestei știri, persoanele vizate nu au venit cu o reacție publică la aceste declarații.
Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.
