Serviciul de meteorologie al Greciei a emis un cod roşu de vreme extremă, pe fondul intensificării furtunii Elias, care va afecta parţial teritoriul acestei ţări până joi. Este risc de noi inundații, după ce grecii s-au confruntat cu probleme similare la începutul lui septembrie, când a trecut pe la ei furtuna Daniel, relatează publicația elenă Ekathimerini.
În acest context, Ministerul român de Externe a amis o atenționare de călătorie pentru cetățenii români care se află sau tranzitează Grecia, prin care îi înștiințează despre fenomenele meteo extreme cu care se pot confrunta și îi sfătuiesc să înștiințeze autoritățile române, în caz că se confruntă cu o situație de urgență.
Potrivit presei elene, fenomenele meteo extreme s-au manifestat marți în mai multe părți ale țării, cu ploi abundente, furtuni, grindină și fulgere. Toate unitățile școlare din municipiul Xylokastro au rămas închise marți, din ordinul primarului orașului.
Ploile abundente și grindina au creat probleme în rețeaua regională a Epirului, precum și pe drumurile centrale din Trikala. Miercuri, fenomenele se vor agrava și mai mult și vor afecta în cea mai mare parte din centrul, estul și sudul țării.
La începutul lunii, furtuna Daniel s-a abătut, începând cu 4 septembrie, asupra vestului și centrului Greciei, provocând inundații importante. Furtuna Daniel a venit la la doar câteva zile după ce un incendiu care ardea de mai bine de două săptămâni în nordul țării – și care a făcut victime – a fost stăpânit de pompieri.
Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.
