Salariile demotivante ale profesorilor vor aduce sistemul educațional în colaps. De această părere este fostul ministru al Educației, Corneliu Popovici, care susține că din cauza salariilor mici profesorii tineri nu vin să ativeze în școli.
„În școli salariile sunt încă mai mici decât în universități, sigur că în dependență, pentru că sunt școlile private, care își permit să ofere salarii bune profesorilor, dar sunt școlile care achită din buget salarii mizere și de 4000 de lei, și de 6000 de lei, când salariul mediu pe economie este de 11 000 de lei”, a declarat Popovici la emisiunea „Post Factum”, de la ITV.
Popovici este de părere că salariul mediu al cadrelor didactice ar trebui majorat cel puțin până la nivelul celui mediu pe economie.
„Finanțarea profesorilor este problema cheie din sistemul nostru educațional. Dacă nu o să rezolvăm această problemă nu o să obținem nimic. Salariile trebuie majorate cel puțin până la salariul mediu pe economie. La noi profesorii sunt săraci, iar din cauza sărăciei, profesorii tineri nu vin în școli”.
Deocamdată, reprezentanții Ministerului Educației nu au comentat aceste declarații.
Recent, Ghenadie Donos, președinte al Federației Sindicale a Educației și Științei, a declarat că decizia Guvernului de a acorda cadrelor didactice o plată unică de 5.000 de lei, în comparație cu alte categorii de bugetari cărora le vor fi mărite salariile este incorectă.
Ministrul Educației, Dan Perciun, a promis că în anul 2024 vor fi majorate salariile cadrelor didactice. Profesorilor din Universități, ar urma ca salariile să fie majorate cu 20%, pentru a ajunge la cel mediu pe economie. Însă, în ceea ce-i privește pe pedagogii din școli, majorarea se va face în raport cu rata inflației, a declarat ministrul.
Site-ul a-tv.md oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.
